Istoric

Preocupările pentru iluminarea culturală a locuitorilor comunei Ipotești, așa cum o demonstrează datele consemnate de-a lungul vremii, coboară departe în negura învolburată a istoriei.

Pentru prima dată problema înfiinţării unei şcoli pe meleagurile ipoteştene a fost abordată de către autorităţile austriece în 1885. Trecuseră 110 ani de când asemeni celorlalte localităţi din zona de nord-vest a Moldovei şi Ipoteştiul fusese smuls din graniţele statului care, anterior, sub conducerea unor domni precum Petru I Muşat, Ştefan cel Mare sau Petru Rareş, cunoscuse momente de glorie şi a fost încorporat, cu forţa, în urma unor decizii adoptate de mai marii Europei întruniţi la masa tratativelor, în graniţele  Imperiului Austriac. Prin intermediul ordinului 2 290/1885, Forul superior din Bucovina pentru districtul Suceava a decis ca începând din 3 februarie 1886 în Ipoteşti să funcţioneze o unitate şcolară. A mai trecut, însă, încă un an şi jumătate până când directivele au fost transpuse în practică. Datele de care dispunem arată că această instituţie a început să funcţioneze din 1 septembrie 1887.

În Lisaura şi Tişăuţi, datorită apropierii de oraş, cea mai mare parte a copiilor au frecventat cursurile şcolii primare care funcţiona în Suceava. Creşerea numărului de copii i-a determinat pe locuitorii celor două sate să construiască o clădire care să servească şcolarizării pruncilor lor. Astfel, în 1886, în imediata apropiere a satului Lisaura au fost deschise porţile unei unităţi de învăţământ în care urmau să fie educaţi copiii din cele două sate vecine, Lisaura şi Tişăuţi.

Creşterea demografică pe care a cunoscut-o Lisaura în perioada următoare a avut menirea de a-i influenţa pe factorii decizionali ai acestui sat de a acţiona în direcţia construirii unei şcoli proprii. Clădirea care urma să slujească ca sediu al şcolii a fost achiziţionată de la un cârciumar evreu. Mai apoi, acesteia i s-au efectuat o serie de modificări pentru ca ea să corespundă necesităţilor didactice.

În 1894 în Ipoteşti a fost construită prima şcoală primară. Aceasta era compusă din două săli mari de clasă, o cancelarie și locuința directorului. Cunoscută sub denumirea de ,,Şcoala de Sus’’, această clădire slujeşte şi astăzi instruirii elevilor; în incinta sa îşi desfăşoară activitatea Şcoala Primară Ipoteşti. În epocă, şcoala s-a bucurat de o largă preţuire în rândul ipoteştenilor, dar şi de admiraţia contemporanilor. În 1895 în paginile ,,Gazetei Bucovinei” se scria: „Comuna Ipotești, vestită odată prin sărăcia locuitorilor cari își petreceau zile întregi prin cârșme, a devenit azi o comună cinstită și-n loc să afle sprijin la puternicii zilei este așa de vitrig tratată! Văzând Ipoteștenii cum că sunt cei mai scăpătați și remași de râsul lumei, au eșit din întunericul neștiinței la lumină și și-au zidit o școală frumoasă cu gândul ca să pregătească măcar copiilor lor un trai, un viitor mai fericit.’’[1]

În 1895, la această școală studiau 258 de elevi, dintre care 150 de fete și 108 băieți, iar în 1912 datele consemnează un număr de 305 elevi.  De educarea acestora s-au ocupat învăţătorii: Isopescu Xenofon, Isopescu Tecla, Lupu Ioan, Lupu Eleonora, Cucu Alexandru, Sbârlea Ioan, Burac Leonti, Dumencu Vasile, Bumbu Ghicheria, Sîrbu Victor, Chiulea Dimitrie şi Tomoioagă Traian.

Informaţiile păstrate în arhive ne ajută să întelegem evoluţia activităţilor şcolare din Ipoteşti. Reproducem în tabelul de mai jos situaţia din anii 1907-1912:

Nr.   crt. Anul Nr.   de elevi înscrişi Nr.   de elevi promovaţi Procentul   de promovabilitate
1. 1907 249 144 58,8%
2. 1908 252 163 54,6%
3. 1909 267 241 90,2%
4. 1910 284 223 78,5%
6. 1911 281 209 74,9%
7. 1912 305 220 72,1%

 

Procentul relativ scăzut de promovabilitate se datorează situaţiei precare din punct de vedere material a familiilor care, de cele mai multe ori, pentru a-şi putea asigura resursele necesare existenţei cotidiene făceau apel şi la forţa de muncă a copiilor împiedicând astfel prezenţa lor la cursuri.

Sporirea numărului de elevi se constată şi în Lisaura şi Tişăuţi. În Lisaura, în 1907 sunt înregistraţi 101 elevi, iar în 1912, 127. Aceeaşi creştere se remarcă şi în Tişăuţi: 104 în 1907 şi 119 în 1912. Printre dascălii care au intervenit în formarea elevilor s-au remarcat: Palamariu Vasile, Zavulovici Alexandru, Bocăneţ Aglaia, Mleşniţă Gavril, Costaş Maria, Costaş Nistor, Ieremiciuc Ieremie, Franciuc Ecaterina etc.

Dincolo de şcolarizarea copiilor, aceşti ,,apostoli ai renaşterii naţionale’’ s-au implicat, în mod activ, şi în culturalizarea locuitorilor din cele două sate. În această direcţie, învăţătorul Vasile Plamadariu, directorul Şcolii Primare din Lisaura, a pus, în 1907, bazele corului societăţii ,,Binevoitorul’’. Această formaţie artistică a fost folosită nu numai la acţiunile culturale din Lisaura, ci în repetate rânduri a participat la diverse concursuri şi festivaluri unde s-a bucurat de apreciere şi a obţinut numerose premii. Printre acestea menţionăm medalia de argint câştigată la concursul organizat de societatea ,,Armonia’’ din Cernăuţi.

Şi în Tisăuţi a funcţionat o societate asemănătoare. Numită în mod sugestiv ,,Şezătoarea satului’’, pe lângă răspândirea culturii şi a ştiinţei printre tisăuţeni, aceasta urmărea şi sprijinirea materială a şcolarilor cu un statut financiar modest care învăţau la şcoala din sat.

Creşterea numărului de elevi a determinat autorităţile locale să găsescă noi soluţii cu privire la extinderea spaţiului destinat demersului educativ. În 1920 au fost demarate acţiunile de construire a unei noi locuinţe pentru directorul şcolii, iar spaţiul ocupat anterior de acesta a fost transformat în două săli de clasă. În prezent în clădirea care a servit drept locuinţă directorului funcţionează Grădiniţa Nr. 2 Ipoteşti.

Generalizarea învăţământului de opt ani şi creşterea demografică nu au rămas fără consecinţe în ceea ce priveşte reţeaua şcolară. În 1962 casa parohială a fost donată şcolii şi transformată pentru a servi actului educaţional.

Cu toate eforturile depuse, spaţiul s-a dovedit, în continuare, a fi insuficient pentru cei 445 de elevi care frecventau cursurile. De asemenea, lipseau laboraoare, cabinete  precum şi o sală de sport, fapt care i-a determinat pe diriguitorii ipoteşteni să decidă ridicarea unui nou edificiu modern care să slujească educării copiilor din localitate.

Noua clădire care a fost alocată şcolii a fost inaugurată în 1975. Aceasta are forma literei ,,L’’, iar sălile de clasă sunt orientate spre sud. Ea dispune de laboratoare şi cabinete  dotate cu materialele necesare derulării în condiţii eficiente a demersului didactic.

[1] ,,Gazeta Bucovinei”,  V, nr. 80 din 8 octombrie 1895.

Profesor Mariana ACHIȚEI

Profesor Simona IVAȘCĂ